VIDEO | Cum se fură motorină din autobuzele STB: „Furturile de combustibil sunt la ordinea zilei”

Publicat: 21/01/2022, 11:07

Directorul STB, Adrian Criț, a declarat, joi, că furturile de combustibil din autobuze sunt „la ordinea zilei” și că s-au făcut plângeri penale în acest sens. Un video apărut în spațiul public arată modul prin care unii șoferi fură motorină din rezervoare.

„Furturile de combustibil sunt la ordinea zilei, avem plângeri penale efectuate. Pe de altă parte, piesele și componentele comandate dispar din punctele de lucru”, a declarat, joi, directorul STB, Adrian Criț, la scurt timp după declanșarea grevei care a paralizat orașul.

Sindicaliștii STB neagă acuzațiile directorului, chiar dacă au avut loc în trecut anchete și rețineri ale șoferilor care furau motorină.

Potrivit surselor STB, furtul de motorină din rezervoarele autobuzelor se face cu furtunul, iar combustibilul se trage pur și simplu din rezervor și se pune în canistre sau în bidoane de plastic, așa cum se întâmplă și în imaginile video.

„Supraconsum” de peste 220 de tone în 2021

Surse din cadrul STB au precizat pentru Gândul că Societatea a descoperit în 2021 un „supraconsum” de motorină de peste 220 de tone.

Între conducerea STB și sindicatul reprezentativ, condus de Vasile Petrariu,  există un conflict major, care a culminat cu greva șoferilor de joi și vineri, când niciun vehicul nu a mai ieșit pe stradă.

În ciuda faptului că Tribunalul București a suspendat greva de joi, protestul continuă și vineri.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 (PJS3) au deschis un dosar penal in rem cu privire la greva șoferilor Societății de Transport București (STB), au spus oficialii instituției, pentru GÂNDUL.

„A fost înregistrat un dosar penal în care se fac cercetări in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de declarare a grevei cu încălcarea Legii dialogului social”, au spus oficialii PJS3.

De asemenea, Conducerea STB a făcut, joi, plângere la Poliția Română împotriva a 14 persoane care ar fi organizat greva de joi. Primul pe lista celor 14 este Vasile Petrariu, șeful principalului sindicat din STB.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Alimentele bogate în sare ar trebui interzise, recomandă OMS
×